Amintiri …

 

Ma mai uit cateodata la vechile mail-uri, cele date cu mare pasiune si placere, celui care odata imi cucerise inima fara sa ma anunte.

Eram indragostita pana peste urechi, genul de baiat de bun simt, cu care sa te simti bine, sa te distrezi si sa ai impresia ca este doar al tau iar tu esti doar a lui, ca exista o lume numai pentru voi, pusa deoparte, in care nimeni altcineva nu poate intra.

Dar, ca intotdeauna, pasiunile de genul asta, sunt impiedicate de ceva sa se desfasoare. Iar in cazul nostru, problema principala era distanta.

Eu, intr-o relatie, el, nu am idee. Totul parea atat de incitant! Il cunoscusem in cadrul unei intalniri, toti playerii disponibili din World Of Warcraft, chiar daca eu nu jucam la vremea aceea.

Dintre toti, el mi-a atras atentia si a fost de ajuns sa mi-o capteze. Era un copil dulce, cu niste ochi frumosi si veseli, cel mai vorbaret de acolo.

O privire a fost de ajuns sa ma topesc, sa simt ca imi arde inima si ca nimic nu va mai avea rost daca nu o sa fie al meu.

Poze dupa poze, totul era atat de frumos! Am pastrat acele amintiri cu cea mai mare fericire, aveam o sursa de inspiratie, puteam zambi iarasi linistita, tocmai ma indragostisem definitiv si irecuperabil !

Zi dupa zi, imaginatia ma amagea din ce in ce mai mult ca exista snsa sa fie ceva intre noi. Dar gandul distantei ma aducea la realitate. Nu eram pe cont propriu, nu aveam un leu in buzunar si in plus stateam cu ai mei. Nu aveam curaj sa ii vorbesc sau sa ii marturisesc faptul ca mi se pusese pata pe el.

Pana intr-o zi cand am indraznit sa vorbesc cu el, treptat am inceput sa ii marturisesc totul. Nu voiam decat sa stiu ca vrea si el acelasi lucru, sau cel putin ca exista sansa sa fie ceva intre noi. Dar de fiecare data plecam din fata calculatorului dezamagita, el nefiind genul care sa imi spuna ceva cert. Si asa au inceput mailurile si conversatiile lungi si nesfarsite.

In sfarsit mi-am luat inima in dinti,fara sa astept vreun semn din partea lui.