Trist.

112-d3bpfjk

 

Da, numai tristete…Atat mi-a mai ramas in sufletelul asta. Nimic mai mult sau mai putin. Nu mai caut feiricrea, nu mai alerg dupa nimic in lumea asta. Poate ca intr-o alta viata, dar acum sigur nu. Aia a fost ultima picatura din viata mea, pe care am aruncat-o aiurea, pe care am irosit-o pe ceva ce nu merita.

Cand am impresia ca am gasit ceva ce in sfarsit imi face placere, ceva trebuie sa apara ca sa ma ajute sa ma scarbesc de tot de acea activitate.

Odata imparteam ceva, acum nu a mai ramas nimic de imaprtit cu mine. Poate am fost doar un surogat ce oferea putin mai mult…Tot ce stiu acum este ca eu nu mai exist. Pot pleca linistita fara sa mi se observe absenta…Ce sentiment placut.

 

Te-ai întrebat vreodată de ce atunci când îţi cresc aripi,
Cineva ţi le retează, lăsându-te înger muribund într-o baltă de sânge?
De ce atunci când trăieşti o clipă dezolantă de fericire,
Cineva îţi aminteşte că timpul e neiertător iar acea clipă a trecut?
De ce când tot ce a rămas din sufletu-ţi frânt în mii de lacrimi amare sunt iluzii,
Cineva îţi aminteşte că nu ai voie să visezi?

Dar dacă vrei să visezi, să pierzi, să speri, să suferi,
Fără să îţi pese de nimic?
Dacă îţi doreşti să rămâi zăcând pe podeaua prăfuită, înconjurat de lacrimi de sânge şi pene mutilate?

Trist.

Zic si eu...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s