Poate…

 

Inca o data am ajuns de unde am plecat….Inca o data o iau de la capat, reluandu-mi pozitia de “secret” al cuiva. Am redevenit secretul dureros pe care nimeni nu doreste sa il auda, secretul deranjant care daca s-ar afla ar crea haos si panica, secretul care trebuie tinut ascuns cat mai bine, cu cat mai multe si mai mari eforturi.

Si mi se umple sufletul de indoaiala, gandindu-ma ca nu sunt suficient de buna pentru nimeni, ca nu merit mandria de a apartine cuiva, de fi iubita si a iubi. Mi-as dori sa imi pot nega trecutul, sa fiu alta persoana, sa nu mai exist eu, cu acelasi chip si trecut, ci un eu cu un trecut naiv, curat si fara experienta. ..un eu cu care m-as mandri fara sa imi fie teama de nimic, fara sa ma gandesc de fiecare data cate persoane ma vor mai respinge, cati oameni ma vor ura si cati ma vor judeca pentru alegerile facute din pura “tinerete”.

Le-as multumi daca as putea, dar nu intr-un mod ironic, ci sincer si curat, caci poate prin ochii lor reusesc sa ma vad si eu cu adevarat, cine sunt si ce pot, si poate cumva imi voi da seama ce merit si ce nu.

Si in fiecare zi, mi-as schimba trecutul, m-as intoarce inapoi in timp sa schimb tot ce am fost, sa schimb tot ce sunt azi, tot ce am ales atunci, sa fac pe plac celor care nu m-au inteles si s-au simtit afectati de alegerile mele. Imi doresc sa fi avut o adolescenta mai seaca, mai goala si poate mai inteleapta.

Iertare…m-as nega cu totul, dar tot eu sunt cea de azi, tot eu am facut alegeri gresite, tot eu sunt cea pe care azi o urasti si nu o poti ierta. Sunt tot eu. As iesi cu totul din viata voastra, dar nu am curaj…poate din egoism, poate din iubire, poate… Si poate candva nu ma va mai judeca cel imperfect, ci doar cel care este perfect intru totul. Si poate intr-o zi voi merita sa nu mai stau in umbra, sa fiu mandria cuiva, sa fiu fericirea cuiva fara nicio indoiala.

Dar anii trec, iar eu inca nu merit.