Poate…

hidden_identity_by_muted_pain

 

Inca o data am ajuns de unde am plecat….Inca o data o iau de la capat, reluandu-mi pozitia de “secret” al cuiva. Am redevenit secretul dureros pe care nimeni nu doreste sa il auda, secretul deranjant care daca s-ar afla ar crea haos si panica, secretul care trebuie tinut ascuns cat mai bine, cu cat mai multe si mai mari eforturi.

Si mi se umple sufletul de indoaiala, gandindu-ma ca nu sunt suficient de buna pentru nimeni, ca nu merit mandria de a apartine cuiva, de fi iubita si a iubi. Mi-as dori sa imi pot nega trecutul, sa fiu alta persoana, sa nu mai exist eu, cu acelasi chip si trecut, ci un eu cu un trecut naiv, curat si fara experienta. ..un eu cu care m-as mandri fara sa imi fie teama de nimic, fara sa ma gandesc de fiecare data cate persoane ma vor mai respinge, cati oameni ma vor ura si cati ma vor judeca pentru alegerile facute din pura “tinerete”.

Le-as multumi daca as putea, dar nu intr-un mod ironic, ci sincer si curat, caci poate prin ochii lor reusesc sa ma vad si eu cu adevarat, cine sunt si ce pot, si poate cumva imi voi da seama ce merit si ce nu.

Si in fiecare zi, mi-as schimba trecutul, m-as intoarce inapoi in timp sa schimb tot ce am fost, sa schimb tot ce sunt azi, tot ce am ales atunci, sa fac pe plac celor care nu m-au inteles si s-au simtit afectati de alegerile mele. Imi doresc sa fi avut o adolescenta mai seaca, mai goala si poate mai inteleapta.

Iertare…m-as nega cu totul, dar tot eu sunt cea de azi, tot eu am facut alegeri gresite, tot eu sunt cea pe care azi o urasti si nu o poti ierta. Sunt tot eu. As iesi cu totul din viata voastra, dar nu am curaj…poate din egoism, poate din iubire, poate… Si poate candva nu ma va mai judeca cel imperfect, ci doar cel care este perfect intru totul. Si poate intr-o zi voi merita sa nu mai stau in umbra, sa fiu mandria cuiva, sa fiu fericirea cuiva fara nicio indoiala.

Dar anii trec, iar eu inca nu merit.

Poate…

Mai stii?

 

Mai stii vremea cand puteai sa zambesti la orice? Cand puteai sa razi fara sa te opresti vreo 5 minute? Mai stii cand viata parea simpla pentru ca nu aveai nicio grija?

Mai stii cum era cand nu aveai notiunea timpului? Cand te bucurai de fiecare minut pentru ca nu trebuia sa ajungi la munca? Mai stii ce fericit erai?

Mai stii vremurile in care te bucurai de o acadea sau o guma? Mai stii cand erai inconjurat de fericire? Mai stii cum e sa ti se para multe lucruri amuzante?

Mai stii cum era sa nu te gandesti la ziua de maine? Cum era sa ai 3 luni de vacanta in care sa nu-ti pese de nimic? Mai stii cum era sa te distrezi fara sa ai nevoie de bani?

Mai stii cum era sa pierzi timpul in fata blocului, sa ai discutii si idei marete? Mai stii cum era cand visai sa devii ceva? Ti-aduci aminte ca ti se parea atat de simplu sa ajungi acolo?

Mai stii cum vedeai lumea? Cum orice fluture, orice vietate ti se parea o minune? Mai stii cum era lumea in jurul tau? Mai stii cum te bucurai de viata?

Mai stii cum era sa iti placa de cineva si sa nu ai curajul sa marturisesti? Mai stii cum era sa stea acea persoana langa tine, sa te aleaga pe tine in echipa lui atunci cand va jucati?

Si dupa toate astea, mai stim oare cum e sa fii inocent, sincer si dragut cu cineva? Mai stim sa multumim din suflet? Mai stim oare cum sa fim sufletisti si sa ne pese de cei din jur?

Si de fapt…ce mai stim din ce eram inainte? Ce a mai ramas dupa atata timp?

Mai stii?