Si iara …

Ai patit vreodata chestia aia de cacat, cand parca toate iti merg prea bine si ceva trebuie sa se duca dracului? Parca nu se poate frate prea bine, caci ce-i prea mult strica. Ma satur din ce in ce mai des, aproape ca ma dau batuta…

Am ajuns sa ma intreb foarte des pentru ce traiesc…pentru cine? Nu exista “pentru mine”, caci intotdeauna am avut nevoie sa traiesc pentru cineva, sa stiu ca acel cineva merita sa lupt, sa merg mai departe pentru a-l avea alaturi, pentru a avea ocazia sa inmultesc momentele acelea memorabile alaturi de persoana respectiva.

Am atatea intrebari fara raspuns, am atatea dubii, atatea reusite care nu ma multumesc..Ce naiba se intampla cu mine? M-am saturat sa aud “Bucura-te de moment”…ma bucur, dar viata mea unde se duce? Ma las asa aiurea, in voia vantului?

Nu sunt o frunza sa fiu plimbata de colo-colo, vreau sa am siguranta zilei de maine, vreau sa stiu sigur ca daca o sa cad de tot, o sa aiba cine sa ma prinda. Vreau sa stiu ca daca sunt ranita, are cine ma ingriji… Vreau tarfa aia numita “siguranta”…

Da, iubesc. Dar la ce bun atata timp cat nu e nimic reciproc. Hai sa fim seriosi, eu nu fac parte din categoria “iubibilelor” … Sunt prea egoista, prea ingamfata si..de fapt am prea multe defecte….

Sunt satula pana peste cap de toate lucrurile astea incerte, mai ales de destinul meu care nu promite nimic bun. Mi-a ajuns … Vreau numai sa stiu unde ma indrept, sau cel putin daca ceea ce am acum este ceva sigur. Nu mai pot sta in continuu pe nisipuri miscatoare. De data asta am nevoie de certitudini!